Finanțare de la bugetul de stat: Programul de promovare a exportului

Prin Ordinul președintelui Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior nr. 127/2024 (în continuare ”Ordinul ARICE”) a fost aprobat Programul de promovare a exportului, ce prevede două scheme de ajutor de minimis: Participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate și Organizarea de misiuni economice în străinătate. Despre prima dintre acestea am […]

Fonduri europene pentru întreprinderi în vederea listării la bursă

În Monitorul Oficial nr. 484 din 24 mai 2024, s-a publicat Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 2.049/2024 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis ”Listarea la bursă a întreprinderilor”. Obiectivul este sprijinirea dezvoltării întreprinderilor prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil, sub formă de grant, pentru facilitarea accesului la finanțarea pe piața de capital, […]

Despre Programul social pentru creșterea natalității

Guvernul a aprobat, la data de 7 septembrie 2022 (HG nr. 1.103/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 883) Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității. Ce prevede Programul pentru creșterea natalității? Programul se derulează de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în parteneriat cu […]

Schema de ajutor de minimis pentru femeile manager din sectorul IMM

La data de 11 august 2022, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 799 Ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 1.314/2022 privind aprobarea procedurii de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM. Ce prevede Programul? Programul este implementat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, prin intermediul Agențiilor pentru […]

Start-up Nation ROMANIA – Program pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii

Start-up Nation ROMANIA este un program având ca obiectiv stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Prin procedura aprobată de Ordinul MAT nr. 1.111/2022 se instituie o schema de ajutor de minimis având ca obiective principale: (1) stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii; (2) îmbunătățirea performanțelor economice […]

Despre Programul guvernamental de creditare Family Start

În considerarea nevoii de a asigura tuturor tinerilor cu vârste cuprinse între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți posibilitatea de a-și întemeia o familie, în Monitorul Oficial nr. 647, publicat la data de 29 iunie 2022, se regăsește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, prin care a fost aprobat programul guvernamental de […]