Legea nr. 71/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 265/30.03.2023, aduce completări importante Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002.
Este vorba despre introducerea depresiei postnatale pe lista îmbolnăvirilor psihice pentru care statul român asigură derularea de programe științifice, medicale, educaționale și sociale.
De asemenea, tot prin Legea nr. 71/2023, se instituie Programul Săptămâna conștientizării depresiei post-partum, perioadă ce urmează a fi marcată anual, cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie.
Programul are ca scop prevenirea, identificarea și gestionarea tulburărilor de sănătate mentală perinatală/postnatală, prin organizarea de campanii de educare a populației, a persoanelor dintr-o anumită populație și de promovare a metodelor de bune practici pentru creșterea gradului de conștientizare și atenție, dar și pentru determinarea comunităților de a-și construi propriile strategii de susținere.
Astfel, femeile evaluate și diagnosticate cu depresie postnatală de către medicul psihiatru ar putea să beneficieze de îngrijiri de sănătate mintală atât în rețeaua ambulatorie de psihiatrie, cât și la medicul de familie.
Conform expunerii de motive din propunerea legislativă, depresia post-partum este recunoscută ca fiind una din problemele majore de sănătate publică de care suferă femeile1.
1Deși noile prevederi vizează exclusiv femeile, nu uităm faptul că de această afecțiune nu suferă exclusiv proaspetele mame. Este cunoscut faptul că și bărbații pot fi afectați de depresie postnatală. Așadar, apreciem că legea nu ar trebui să facă această distincție. Poate, pe viitor, va fi recunoscut și dreptul bărbaților de a beneficia de aceste servicii.
Extras din expunerea de motive:
Prezentul (…) act normativ reprezintă un prim pas către educația populației privind tulburările psihice și către formarea unor comunități de sprijin pentru mamele post-partum.
Această inițiativă răspunde apelului Organizației Mondiale a Sănătății și al Uniunii Europene prin care guvernele sunt chemate la acțiune comună de prevenire a depresiei și suicidului și promovează ideea de implicare a tuturor factorilor responsabili care se pot angaja în lupta anti-depresie post-partum.
(…) De asemenea, ca beneficiar al programelor științifice, medicale, educaționale și sociale pentru prevenirea îmbolnăvirilor psihice, precizate de lege, se adaugă și grupul “mame post-partum”.
Condițiile concrete în care vor fi realizate evaluarea, diagnosticarea și tratamentul femeilor ce suferă de depresie postnatală vor fi prevăzute în Normele de aplicare a Legii nr. 487/2002, ce urmează a fi actualizate în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2023.
Ai întrebări? Nu ezita să ne scrii!
Avocat Cristina Păun-Neagu