Modificări la OUG nr. 111/2022 privind comunicațiile electronice – Indicatoare pentru risc de roaming involuntar

Ieri, 24 iulie 2023, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 678 Legea nr. 255/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.

Printre modificările și completările aduse OUG nr. 111/2011 se numără și dispozițiile referitoare la atenționarea privind riscul de roaming involuntar, cuprinse în noul articol 137.

Conform expunerii de motive a proiectului de lege, riscul de roaming involuntar reprezintă intrarea accidentală în roaming care se poate produce atunci când utilizatorul de servicii de telefonie și internet mobil se află pe teritoriul statului de reședință, în localitățile situate în proximitatea granițelor, iar acesta are serviciul de roaming activat și terminalul utilizat este setat pe selectarea automată a rețelei.

Pe scurt, noul articol prevede:

  • Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) publică cel puțin o dată la 3 ani o listă a unităților administrativ-teritoriale aflate în zona de graniță în care există riscul pentru utilizatorii finali de a intra în roaming involuntar din țările vecine;
  • După publicarea acestei liste, în termen de 60 de zile, ANCOM are și obligația de a informa toate autoritățile administrației publice locale ale căror unități administrativ-teritoriale se regăsesc în listă, precum și consiliile județene în care se regăsesc unitățile administrativ-teritoriale respective cu privire la publicarea listei în care există risc de roaming involuntar din țările vecine;
  • La intrările în unitățile administrativ-teritoriale din listă se vor amplasa indicatoare cu rolul de a atenționa utilizatorii că urmează să tranziteze o localitate în care există risc de roaming involuntar;
  • Responsabilitatea instalării indicatoarelor este în sarcina administratorilor drumurilor care se regăsesc pe raza unităților administrativ-teritoriale indicate în listă;
  • Indicatoarele se vor instala sub indicatorul de intrare în unitatea administrativ-teritorială, într-un loc cu vizibilitate pentru toți participanții la trafic, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, care va conține în mod obligatoriu textul: ATENȚIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR;

Când să ne așteptăm să vedem prima listă cu zonele de risc de roaming involuntar?

Prima publicare de către ANCOM a listei se va realiza în maximum un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2023.

Extras din expunerea de motive a proiectului de lege:

Conform datelor prezentate de ANCOM, sunt 1.902 de localități cu peste 10 locuitori din România care prezintă risc de roaming involuntar și pe care le regăsim în limitele teritoriale a 19 județe, după cum urmează: Arad, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman și Vaslui.

Astfel, corelând suprafața expusă cu numărul estimat al populației, rezultă că sunt afectați un număr de aproximativ 2 350 000 de cetățeni care locuiesc în zonele respective.

Dacă în cazul țărilor vecine membre ale Spațiului Economic European (SEE), utilizatorii beneficiază de principiile de tarifare Roam like at home, în cazul țărilor non-SEE costurile pentru utilizarea serviciilor de comunicații mobile, în special a internetului, sunt semnificativ mai mari. În contextul invaziei ruse din Ucraina, operatorii de telefonie au elimitat temporar tarifele pentru roamingul la granița cu acest stat.

Ai întrebări? Nu ezita să ne scrii!

Avocat Cristina Păun-Neagu