La data de 30 mai 2024, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 503/2024 Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 82/2024 privind condițiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului.
Ordinul 82/2024 abrogă, la data intrării în vigoare, Ordinul 123/2013 și prevede condițiile privind eliberarea:
- Permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, înainte sau după data expirării acestuia;
- Duplicatului permisului de conducere pierdut, furat sau deteriorat ori în cazul schimbării numelui titularului, cu păstrarea valabilității administrative.
Eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitatea administrativă sau a unui duplicat poate fi efectuată și în cazul reținerii permisului de conducere anterior pe teritoriul altui stat, dacă nu s-a dispus suspendarea ori anularea dreptului de a conduce.
Unde se depune cererea?
Cererea se depune personal la autoritățile competente să elibereze permise de conducere.
În cazul cetățenilor români care au domiciliul sau reședința în România și se află temporar în străinătate, cererea poate fi depusă prin mandatar, împuternicit prin procură specială autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Cu titlu de noutate, cererea se poate depune și online, prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări.
Legea nu mai prevede posibilitatea transmiterii cererii prin corespondență.
Ce se anexează cererii?
- Actul de identitate al titularului din care rezultă că acesta are domiciliul sau reședința în România;
- Procură specială și actul de identitate al mandatarului, în cazul în care cererea nu este depusă personal de către titular;
- Dovada plății contravalorii permisului de conducere, cu excepția situației în care plata s-a efectuat prin intermediul Sistemului național electronic de plată online;
- Documentul emis de o unitate medicală autorizată, din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere;
- Două fotografii ale titularului, color, în format 35 x 38.5 mm, recente;
- Permisul de conducere, atunci când acesta se află în posesia titularului.
După implementarea cererii în Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor, permisului de conducere anterior îi încetează valabilitatea. La cerere, titularului i se poate elibera o dovadă înlocuitoare, valabilă nu mai mult de 30 de zile.
Permisul de conducere se expediază la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la autoritatea competentă indicată în cererea.
Dacă aveți orice nelămurire în ceea ce privește aspectele prezentate în acest articol ori dacă vreți să ne transmiteți un gând, așteptăm mesajele Dvs. pe office@paun-neagu.ro sau utilizând formularul de contact disponibil aici.