O propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a devenit lege și a fost publicată ieri, 13 iunie 2023, în Monitorul Oficial nr. 521.
Este vorba despre Legea nr. 168/2023.
Ce prevede această lege?
Legea nr. 168/2023 prevede obligativitatea pentru conducătorii de autovehicule și tractoare agricole/forestiere de a folosi în circulația pe toate categoriile de drumuri publice, în timpul zilei, luminile de întâlnire/luminile pentru circulația diurnă.
Anterior modificării, legea prevedea:
În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire.
Nerespectarea acestei dispoziții reprezintă contravenție și se sancționează, conform art. 108 din OUG nr. 195/2002, cu două puncte penalizare. De asemenea, conform art. 99 din aceeași OUG, fapta este sancționată și cu amendă din clasa I (2 sau 3 puncte amendă).
Ai întrebări? Nu ezita să ne scrii!
Avocat Cristina Păun-Neagu