Vineri, 9 decembrie 2022, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 1186 Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut se stabilește la suma de 3.000 lei lunar, fără sporuri/alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore/lună, reprezentând 18,145 lei/oră.
Începând cu aceeași dată, se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021, prin care salariul de bază era stabilit la suma de 2.550 lei lunar (15,239 lei/oră).
De asemenea, OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare aduce modificări salariului de bază minim brut în domeniul construcțiilor. De la 1 ianuarie 2023, acesta devine 4.000 lei lunar, fără a include sporurile/alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore/lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.
În domeniul construcțiilor, nerespectarea de către societăți a dispozițiilor referitoare la salariul minim brut constituie contravenție și se sancționează potrivit Codului muncii. De asemenea, fapta conduce și la anularea acordării facilităților fiscale pentru societate.
Ai întrebări? Nu ezita să ne scrii!
Avocat Cristina Păun-Neagu